Acasa
A doua seara am trecut sa vad daca mai are mancare, iar raspunsul lui m-a mirat putin pentru ca ma asteptam ca un om care nu stie cand mai poate pune ceva in gura sa profite de orice ocazie pentru o bucata de paine. El mi-a raspuns insa ca mai are din ce i-am cumparat si ca vrea sa fie corect, cand inca mai are mancare de ce sa imi mai ceara?
A treia zi m-am dus din nou, cu inca un pachet cu alimente si am inceput sa ii aflu povestea. Nu vorbeste neintrebat, dar cand ii dai ocazia sa vorbeasca se vede ca incearca sa compenseze pentru tacerea in care traieste.
Iata povestea sa, pe care incerc sa o redau cu cuvintele lui: are 62 de ani si de doi ani traieste pe strazi. A avut apartament in Bucuresti, dar l-a vandut cand i-a murit sotia si i-a cerut ca, chit ca va ramane pe strada, sa vanda apartamentul in care au locuit si sa imparta banii celor doi copii pentru a-si putea lua si ei locuinte. O perioada a stat cu chirie, dar cand a ramas fara bani a fost dat afara. Are un baiat si o fata, ambii casatoriti, a locuit la unul dintre ei, dar nu avea voie sa faca nimic. "Ma puneau sa stau nemiscat, nici sa ma misc nu aveam voie, ca ii deranjam". Asa ca s-au certat si el a plecat. Mi-a explicat mai bine: "la el dicteaza nevasta, la ea dicteaza barbatul. Familiile lor au voie sa ii viziteze, mie mi-au interzis".
Acum ei trec in fiecare zi pe langa el cu masina, din cand in cand il mai claxoneaza, dar nu opresc niciodata. "Eu le-am spus sa nu opreasca, sa isi vada de viata lor".
L-am intrebat ce face, daca are vreun venit si mi-a raspuns sincer, "da, de ce sa mint, am 350 de lei pe luna, ii iau pe card. Banii astia imi ajung zece zile, restul traiesc cu ce apuc". Nu este un om murdar, se ingrijeste cat poate, are haine curate, o parte din banii pe care ii ia ii cheltuieste pe haine si incaltaminte. In restul zilelor, se descurca cu ce poate. "La cat am dat si eu de pomana la viata mea, mi se mai intoarce si mie ceva inapoi acum", mi-a spus, dupa care a inceput sa imi povesteasca faptul ca a lucrat ca tapiter auto si ca si acum daca are tot ce ii trebuie face interiorul unei masini de la cap la coada. Cand inca avea bani a luat o lucrare de la un vecin, i-a facut totul pe banii lui si cand i-a spus pretul, respectivul a zis ca e prea mult si nu i-a mai dat nimic. "Nu i-am cerut sa ma imbogatesc, cat sa iau si eu ceva in plus. S-a uitat la mine si mi-a zis sa plec". In tinerete a fost trei ani la nemti in schimb de experienta. Era de fapt spionaj industrial. "Eram o echipa, vreo 20 de insi, fiecare specializat pe altceva. Toti trebuia sa venim si sa imbunatatim TV-ul".
Am revenit la viata lui de acum. Ziua se plimba cu tramvaiul 11 ca sa se mai incalzeasca si, din fericire, vatmanul sau controlorii nu il dau jos. "Sunt linistit, nu ma iau de oameni, stau si eu sa ma incalzesc. Ma vad si ei (vatamanul si controlorii) si ma lasa in pace".
Pentru un om a carui casa este o banca sau tramvaiul si a carui viata este adunata intr-o sacosa de rafie, viata e grea. Cand l-am intalnit prima data era barbierit, la mijlocul saptamanii trecute, dupa cateva zile in care nu am mai putut trece pe la el, era neras si am aflat de ce: a adormit in tramvai si i-au furat sacosa, in care avea si aparatul de barbierit. Asta este insa nimic pentru ca a fost batut, a fost dezbracat, a trecut prin multe pe strada.
Pentru a-l ajuta am luat legatura cu Directia de Asistenta Sociala Bucuresti, de unde am fost directionat catre un adapost. In prealabil aflasem de pe site-ul primariei ca adaposturile de iarna pentru oamenii strazii au fost deschise ca urmare a scaderii temperaturilor. Au fost deschise, insa la nivel declarativ. Cand s-a dus acolo, paznicii i-au zis ca nu se fac cazari, trebuie sa se mai inrautateasca vremea.
Mi-a povestit ca a incercat sa intre la un azil, dar are un venit prea mic. "Ca sa ai sansa sa te primeasca trebuie sa ai un venit de 15 sute, minim 750-800 de lei in locurile mai saracacioase". Mi-a ramas in minte o afirmatie a lui, faptul ca oamenii strazii sunt ca si inexistenti pentru societate, "eu sunt deja pe lumea cealalta, nu ne da nimeni nicio sansa". I-am promis ca ma interesez si eu, dar a fost sceptic pentru ca le-a incercat pe toate. Vreau sa ii demonstrez ca se poate. Tot ce cauta este un loc cald unde sa doarma si ceva de mancare. Vrea sa munceasca, dar avand in vedere varsta nu poate cara lucruri grele, in rest este dispus sa faca orice. L-am intrebat daca stie ce este internetul si mi-a zis ca "am auzit, dar nu stiu sa lucrez pe el".
L-am cunoscut in seara turului doi de vot si sper ca acea seara sa fie cea in care am inceput sa schimb destinul unui om. Am nevoie de ajutorul vostru pentru a putea face acest lucru. Daca stiti pe cineva la primaria bucuresti sau la Directia de Asistenta Sociala pentru a-l putea caza intr-un azil, daca stiti pe cineva care i-ar putea oferi un loc unde sa stea sau pe cineva care ar fi dispus sa il cazeze in schimbul unui loc de munca sau daca vreti sa il ajutati cu hrana ma puteti anunta pe mine sau direct pe el. Adresa lui este: statia RATB "Emil Racovita" (pe bulevardul Alexandru Obregia) de pe linia 313, dar doar seara. Ziua merge cu tramvaiul, ca sa se incalzeasca.
P.S.: Acum are sacosa noua "
" UPDATE 4, 27 noiembrie, ora 10.30: am fost la caminul sf. Ioan, nea Costel era plecat, dar i-a rugat pe cei de la Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti sa il primeasca si in aceasta seara, ceea ce se va si intampla. Este insa o solutie temporara. Nu am aflat inca daca are card, o voi face insa maine cand ma voi duce din nou
UPDATE 3: Nea Costel este la adapostul Sf Ioan, unde a fost dus de cei de la Directia de Asistenta Sociala. Cei de acolo au aflat ca nu a fost casatorit si ca nu a avut copii. Voi afla mai multe cand vorbesc cu el, vreau sa ii fac o vizita maine dimineata, dar pentru mine faptul ca am reusit sa il iau din strada, indiferent de povestea vietii lui, este o mare realizare. "
Multumiri speciale lui Alex Matei un om cu un suflet minunat !