Acasa
Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă. La sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea plin doar pe jumătate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apă. Bineînțeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de rușine cu imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău căci nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!
După 2 ani de asa zisă nereușită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii, lângă izvor:
"Mă simt atât de rușinat, pentru ca această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!"
Bătrâna a zâmbit:
"Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?
Asta pentru ca am știut defectul tău și am plantat semințe de flori pe partea ta a potecii, și în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.
De doi ani culeg aceste flori și decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi fost așa, n-ar mai exista aceste frumuseți care împrospătează casa."
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însă crăpăturile și defectele ne fac viața împreună atât de interesantă și ne răsplătesc atât de mult!
Trebuie să luam fiecare persoană așa cum este și să căutăm ce este bun în aceasta.
Morala: Crăpătura vasului nu înseamnă sfârșitul ci o posibilitate de a face ceva bun, un bun pe care alții îl văd.