Acasa
In rândurile ce urmeaza as dori sa ma refer la zilele petrecute de Sfintele Pasti, la Ierusalim si in special la slujba din Sâmbata Mare când crestinii ortodocsi asteapta la Sfântul Mormânt miracolul Luminii.
Orasul de azi este un oras mare risipit pe munti si vai, pe dealuri si coline, un amestec de vechi si nou plin de miscare, de agitatie, de viata. Orasul nou este foarte frumos, mare si bine intretinut. Este asemanator cu orasele moderne din orice colt al lumii. Orasul vechi insa este deosebit. El are ceva particular, incarcat de vestigii istorice ale celor trei religii monoteiste ale lumii: mozaica, crestina si islamica. S-a dezvoltat dupa 1948 când s-a format statul Israel. Este centrul sfânt al acestor trei religii. Actualul oras vechi este o cetate de tip medieval inconjurata de aproape 4 kilometri de ziduri inalte uneori pâna la 13-15 metri, care inchid o zona cu case vechi din piatra cu pâna la 2 etaje, cu strazi inguste si intunecoase, pline de mici pravalii si de agitatie.
Portile de intrare in orasul vechi sunt: Damasc, Irod, Leilor (ori Sf. Stefan), Portile de Aur (sunt zidite acum), Gunoaielor, Jaffa (e aproape de turnul lui David), si Poarta Noua.
Cetatea veche are 4 cartiere: evreiesc, musulman, crestin si armenesc (care este de fapt tot crestin.)
Populatia Ierusalimului cuprindea in 1525 doar 1000 (o mie) de evrei, 3700 musulmani iar despre crestini nu sunt evidente câti erau. In 1948 la formarea statului Israel erau 100.000 de evrei, 40.000 musulmani si 25.000 crestini. Recesamântul din 2004 ne arata ca erau 458.000 evrei, 225.000 musulmani si 15.000 crestini. Populatia totala era de 706.000 locuitori.
Acest oras a fost ales sa fie locul jertfei Fiului Lui Dumnezeu. Numele lui tradus ar insemna “orasul pacii”; Evreii se saluta cu “Shalom” – pace. Arabii il numesc El Quds – sfânt, iar crestinii venereaza si ei aceste locuri numindu-le Locurile Sfinte. In orasul vechi se afla: –Zidul Plângerii unde se roaga evreii, Biserica Invierii unde se roaga crestinii si moscheile Omar si El Acsa unde se roaga musulmanii. Pe aceste locuri a domnit David si Solomon, orasul ramânând capitala religioasa si spirituala a evreilor. In 587 inainte de Christos orasul si Templul sunt distruse de Nabucodonosor al II-lea, iar poporul evreu se intoarce din exilul babilonean si incepe reconstructia. In anul 70 dupa Christos, romanii lui Titus au distrus din nou Ierusalimul. Nu doresc sa amintesc acum intreaga istorie a acestor locuri ci ma voi referii la Biserica Invierii si slujbele din perioda Sfintelor Pasti.
Zeci de mii de perelini ortodocsi vin aici mai ales de Sfintele Pasti sa participe la slujbele dedicate Invierii. Un miracol ceresc care se intâmpla acum este Focul Sacru. Patriarhia Ierusalimului nu a ingaduit sa se popularizeze momentul acesta sacru. Nici chiar toti locuitorii Ierusalimului nu stiu de acest eveniment. Il stiu insa foarte bine crestinii de toate felurile.
Ce se intâmpla? In Sâmbata Mare se oficiaza slujba Vecerniei Mari. Multimea de credinciosi ortodocsi din toate imprejurimile si tarile ortodoxe se aduna aici inca din noapte. Unele persoane ramân in biserica din Vinerea Mare dupa slujba Prohodului (cum am procedat si eu). De dimineata intreaga biserica se umple de lume in cea mai mare ordine. Cei care n-au apucat sa intre asteapta afara. Sfântul Mormânt este controlat si pazit de catre autoritati inca de Vinerea dupa Prohodul Domnului. Paznicii sunt “civili necrestini”, si politia orasului. Ei verifica si interiorul sa nu fie nici o sursa de foc. Arhiereul grec presara vata pe mormântul Domnului. Toate strazile sunt pline de lume care asteapta marea minune. In interior si-n curte se pastreaza culuoare de trecere in caz de necesitate. Lumea nu se calca in picioare. E foarte multa ordine si disciplina. Se pecetluieste apoi usa de la Capela Ingerului, cu doua mari peceti, pânza alba si ceara. Capela Sfântului Mormânt se afla sub marea cupola a Bisericii Invierii in fata altarului si a salii bisericii ortodoxe grecesti. In jurul capelei Sf. Mormânt mai au capele si credinciosii coptI (etiopieni) si armeni. Toti credinciosii aflati in marea biserica ocupa toate spatiile din jurul capelei Sf. Mormânt. Toti tin in mâna câte un manunchi de 33 de lumânari pe care le vor aprinde dupa aparitia Luminii sacre.
Si eu ma aflam intr-un an acolo, sus pe o schela care era pusa direct pe capela Sfântului Mormânt de catre constructori pentru reparatii la zidurile exterioare ale capelei. Asteptam si eu acolo cu un manunchi de 33 de lumânari inca de vineri noaptea de dupa slujba prohodului.
Momentul rugaciunii pentru Sfânta Lumina se face in fiecare an in Sâmbata Mare dupa Vecernia Mare. Am asteptat acolo pâna la acel moment. Se intâmpla sâmbata in jurul amiezii, dupa orele 12. Inainte de sosirea Patriarhului, multimea invoca in toate felurile Lumina si se aude din toate partile cum se striga: “Sa vina Lumina”. Vedeam de acolo de unde eram ce mare agitatie era. Arabii crestini din Betleem si din alte parti vin in numar mare, invoca Lumina Sacra si toata lumea. Se bat tobele, apare o suita de multi preoti de la toate bisericile ortodoxe cu diaconi, cadelnite, steaguri religioase. La sosirea Patriarhului urmat de o multime de preoti si oficiali ai Ierusalimului se face liniste desavârsita.
Oamenii de ordine si politia asteapta in fata Sfântului Mormânt. Acolo se opreste si cortegiul. Patriarhul isi dezbraca odajdiile si ramâne cu capul descoperit si intr-o camasa alba cu mânecile largi. Este controlat cu atentie de politia orasului si de catre cei de alta confesiune decât crestina. Se verifica sigiliul care a fost pus pe usa de intrare a capelei Sfântului Mormânt formata din doua incaperi. Prima este “Capela Ingerului” iar a doua cea a “Sfântului Mormânt”. Dupa ce toti se conving ca Patriarhul nu ascunde nimic care ar putea provoca focul, acesta rupe sigiliul si insotit doar de un musulman intra mai intâi in Capela Ingerului in genunchi. Apoi se apropie de lespedea de piatra a Sfântului Mormânt. Pe piatra mormântului este pusa vata. Se roaga tot timpul. Insotitorul musulman se opreste in prima capela si din usa acesteia il urmareste tot timpul. Iata mai jos marturia Patriarhului Ierusalimului despre momentele pe care le petrece rugându-se:
“Intru in Mormânt si ingenunchez cu frica in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Ingenunchez in fata acestui loc unde El a inviat din mortI (…) Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Câteodata astept câteva minute, dar in mod obisnuit minunea se intâmpla imediat dupa ce am spus rugaciunea. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastruie, dar culoarea se poate schimba si poate lua multe nuante. Nu poate fi descrisa cu cuvinte omenesti.”
Mai departe Patriarhul spune ca aceasta lumina e diferita. Niciodata nu i-a ars barba. Are cu totul alta consistenta. ”La un moment dat Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita si pot aprinde lumânarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intâi Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Armene, apoi tuturor celor prezenti in Biserica”.
Românii au aflat despre Focul Sacru din cartea “Pe urmele Mântuitorului” scrisa de catre parintele Iosif Trifa, in urma unui pelerinaj numeros efectuat in 1925 de catre Patriarhia Româna. Mai târziu au mai fost numerosi preosi si crestini români care au adus marturie. Printre acestia este si prof. Ion Lazar care a scris cartea “Lumina din lumina”.
In 1974 parintele arhimandrid Cleopa Ilie de la Sihastria a fost la locurile sfinte si a dat marturie in “Pelerinul român” despre acest miracol. O alta marturie este cea a Pr.Prof Constantin Galeriu din anul 1993 in “Duhovnici români in dialog cu tinerii”.
Un alt martor care a stat in multimea din afara bisericii (curtea de la intrare la Golgota) relateaza:
“Am stat afara la 100 m de biserica intre oameni. Era prima data când eram acolo. Nu stiam cum si când vine Sfânta Lumina, când deodata pe la ora 12 s-a facut dintr-o data tacere si instinctiv m-am uitat la cer… se simtea ceva in aer acolo (parca timpul se opreste), atunci mi s-a parut ca cerul de deasupra bisericii fierbe cum fierbe apa in clocot si dinspre rasarit veneau niste valuri azurii care puteau fi niste nori, dar nu erau nori. Parca se terminau exact deasupra bisericii. Imediat dupa aceea, am auzit clopotele, strigatele de bucurie ale multimii si am vazut lumânarile care se aprindeau din mâna in mâna, de la unii la altii. Flacarile lumânarilor la inceput erau atinse cu mâna de catre oameni, le duceau peste fete si nimeni nu simtea ca-l arde.”
Ce am simtit si vazut eu? Dupa cum am scris mai sus, eram in interiorul catedralei intre multimea de acolo. Am vazut cum s-a adunat multimea cu bucurie si invocând permanent Lumina strigând mereu ”Sa vina Lumina”!… Va reamintesc ca toate candelele si lumânarile erau stinse. Nu mai era nici-o sursa de lumina decât cea de afara de la soare care venea prin marea cupola, prin ferestrele marii Bisericii. Apoi procesiunea venirii Patriarhului, controlul la care a fost supus, ruperea pecetilor si intrarea in Sfântul Mormânt. In momentul când Patriarhul a intrat s-a facut o liniste mormântala. Nu se mai auzea “nici musca” cum se spune. In acest timp toti se rugau in gând sa vina Lumina. Patriarhul se ruga la Sfântul Mormânt. Dupa o perioada de rugaciune, am vazut ca un fulger venit de sus din inalta cupola. Fulgerul l-am vazut parca desfacându-se in lumini, scântei in interior. Din Sfântul Mormânt patriarhul a iesit afara, având in ambele mâini manunchiuri de lumânari aprinse. Am mai vazut cum pe cele doua nise (gauri rotunde) care erau la Capela Ingerului ca si pe acolo s-a impartit lumina. Eram chiar lânga o nisa. Poate Patriarhul la inceput pe acolo si-a intins mâinile cu lumânarile in flacari. Multimea era in delir de bucurie. Strigau toti de multumire si atingeau cu mâinile flacarile, altii isi dadeau cu flacarile pe fata. Si eu am incercat tot asa. Flacarile nu ma ardeau. Aceasta a fost in primele momente. Ma gândeam ca la asemenea inghesuiala cu oameni aflati in picioare unul lipit de altul si fiecare cu un manunchi de 33 de lumânari in flacari s-ar putea sa ardem de vii acolo. Necredinta mea mi-a creat teama in asemenea imprejurari. Trebuia sa am mai mare incredere in puterea Domnului. Am iesit apoi cu totii afara din biserica. Eu am plecat de aici pe jos spre poarta Damasc iar de acolo am coborât spre valea Chedron (Cedrilor) trecând pe lânga poarta Irod si a Leilor, am trecut apoi in Gradina Ghetimani si pe o poteca am urcat pe Muntele Maslinilor la manastirea unde matusa mea Maica Natalia Acachia in chilia ei, ma astepta sa-i duc Sfânta Lumina pe care o tinea tot anul intr-un felinar cu candela sa nu se stinga. Când se termina festila aprindea o lumânare de la focul sacru pâna când pregatea candela si o aprindea din nou. Era inaintata in vârsta si-mi spunea ca atunci când era mai in putere nu lipsea in nici-un an de la procesiunea pentru primirea Sfintei Lumini. Ea a trait 102 ani si a slujit la schitul românesc de la Ierihon, pe malurile Iordanului si nu departe de varsarea acestuia in Marea Moarta. Din cauza deselor razboiae din zona, nu se mai putea locui la Schitul românesc si s-a retras pe Muntele Maslinilor la o manastire ortodoxa de maici.
In incheiere as dori sa amintesc faptul ca sunt si sceptici, critici plini de indoiala care dupa marturisirile unor ortodocsi de rit vechi, dupa jurnalele episcopului Porfirie (Uspenski-1804-1885) unii preoti din Jerusalim i-au spus ca ei stiau ca aprinderea e realizata acolo de catre Patriarh, etc.
S-a incercat in fiecare an de sute de ani sa se dezlege misterul. Toate controalele, supravegherea permanenta nu au dus la descoperirea vreunei fraude in acest sens. E un miracol. Eu cred ca e mare puterea lui Dumnezeu si sunt inca multe lucruri pe care nu le putem explica si pe care nu le putem nega din acest motiv. Rugaciunea colectiva impreuna cu Patriarhul reuseste sa aduca Sfânta Lumina. A ramas pâna in zilele noastre cea mai mare dintre toate minunile crestine.
In alt an si sotia mea Rodica a participat la toate slujbele religioase din Saptamâna Mare, oficiate la Biserica Invierii. A vazut momentul venirii Sfintei Lumini tot ca un fulger, iar multimea credinciosilor a scos un sunet colectiv de mirare, bucurie, extaz de nedescris. Si acum când povestim despre acele evenimente ne infioram. Maica Natalia Acachia ii spunea la Rodica ca daca nu vine Sfânta Lumina “Astia ne termina”. N-a indraznit sa o intrebe cine-s astia care ne termina. Presupunem ca necredinciosi.
Cine are ocazia si doreste sa participe in Sâmbata Mare la rugaciunile de la Biserica Invierii din Ierusalim sa mearga si sa se umple de bucurie sfânta.
Orasul de azi este un oras mare risipit pe munti si vai, pe dealuri si coline, un amestec de vechi si nou plin de miscare, de agitatie, de viata. Orasul nou este foarte frumos, mare si bine intretinut. Este asemanator cu orasele moderne din orice colt al lumii. Orasul vechi insa este deosebit. El are ceva particular, incarcat de vestigii istorice ale celor trei religii monoteiste ale lumii: mozaica, crestina si islamica. S-a dezvoltat dupa 1948 când s-a format statul Israel. Este centrul sfânt al acestor trei religii. Actualul oras vechi este o cetate de tip medieval inconjurata de aproape 4 kilometri de ziduri inalte uneori pâna la 13-15 metri, care inchid o zona cu case vechi din piatra cu pâna la 2 etaje, cu strazi inguste si intunecoase, pline de mici pravalii si de agitatie.
Portile de intrare in orasul vechi sunt: Damasc, Irod, Leilor (ori Sf. Stefan), Portile de Aur (sunt zidite acum), Gunoaielor, Jaffa (e aproape de turnul lui David), si Poarta Noua.
Cetatea veche are 4 cartiere: evreiesc, musulman, crestin si armenesc (care este de fapt tot crestin.)
Populatia Ierusalimului cuprindea in 1525 doar 1000 (o mie) de evrei, 3700 musulmani iar despre crestini nu sunt evidente câti erau. In 1948 la formarea statului Israel erau 100.000 de evrei, 40.000 musulmani si 25.000 crestini. Recesamântul din 2004 ne arata ca erau 458.000 evrei, 225.000 musulmani si 15.000 crestini. Populatia totala era de 706.000 locuitori.
Acest oras a fost ales sa fie locul jertfei Fiului Lui Dumnezeu. Numele lui tradus ar insemna “orasul pacii”; Evreii se saluta cu “Shalom” – pace. Arabii il numesc El Quds – sfânt, iar crestinii venereaza si ei aceste locuri numindu-le Locurile Sfinte. In orasul vechi se afla: –Zidul Plângerii unde se roaga evreii, Biserica Invierii unde se roaga crestinii si moscheile Omar si El Acsa unde se roaga musulmanii. Pe aceste locuri a domnit David si Solomon, orasul ramânând capitala religioasa si spirituala a evreilor. In 587 inainte de Christos orasul si Templul sunt distruse de Nabucodonosor al II-lea, iar poporul evreu se intoarce din exilul babilonean si incepe reconstructia. In anul 70 dupa Christos, romanii lui Titus au distrus din nou Ierusalimul. Nu doresc sa amintesc acum intreaga istorie a acestor locuri ci ma voi referii la Biserica Invierii si slujbele din perioda Sfintelor Pasti.
Zeci de mii de perelini ortodocsi vin aici mai ales de Sfintele Pasti sa participe la slujbele dedicate Invierii. Un miracol ceresc care se intâmpla acum este Focul Sacru. Patriarhia Ierusalimului nu a ingaduit sa se popularizeze momentul acesta sacru. Nici chiar toti locuitorii Ierusalimului nu stiu de acest eveniment. Il stiu insa foarte bine crestinii de toate felurile.
Ce se intâmpla? In Sâmbata Mare se oficiaza slujba Vecerniei Mari. Multimea de credinciosi ortodocsi din toate imprejurimile si tarile ortodoxe se aduna aici inca din noapte. Unele persoane ramân in biserica din Vinerea Mare dupa slujba Prohodului (cum am procedat si eu). De dimineata intreaga biserica se umple de lume in cea mai mare ordine. Cei care n-au apucat sa intre asteapta afara. Sfântul Mormânt este controlat si pazit de catre autoritati inca de Vinerea dupa Prohodul Domnului. Paznicii sunt “civili necrestini”, si politia orasului. Ei verifica si interiorul sa nu fie nici o sursa de foc. Arhiereul grec presara vata pe mormântul Domnului. Toate strazile sunt pline de lume care asteapta marea minune. In interior si-n curte se pastreaza culuoare de trecere in caz de necesitate. Lumea nu se calca in picioare. E foarte multa ordine si disciplina. Se pecetluieste apoi usa de la Capela Ingerului, cu doua mari peceti, pânza alba si ceara. Capela Sfântului Mormânt se afla sub marea cupola a Bisericii Invierii in fata altarului si a salii bisericii ortodoxe grecesti. In jurul capelei Sf. Mormânt mai au capele si credinciosii coptI (etiopieni) si armeni. Toti credinciosii aflati in marea biserica ocupa toate spatiile din jurul capelei Sf. Mormânt. Toti tin in mâna câte un manunchi de 33 de lumânari pe care le vor aprinde dupa aparitia Luminii sacre.
Si eu ma aflam intr-un an acolo, sus pe o schela care era pusa direct pe capela Sfântului Mormânt de catre constructori pentru reparatii la zidurile exterioare ale capelei. Asteptam si eu acolo cu un manunchi de 33 de lumânari inca de vineri noaptea de dupa slujba prohodului.
Momentul rugaciunii pentru Sfânta Lumina se face in fiecare an in Sâmbata Mare dupa Vecernia Mare. Am asteptat acolo pâna la acel moment. Se intâmpla sâmbata in jurul amiezii, dupa orele 12. Inainte de sosirea Patriarhului, multimea invoca in toate felurile Lumina si se aude din toate partile cum se striga: “Sa vina Lumina”. Vedeam de acolo de unde eram ce mare agitatie era. Arabii crestini din Betleem si din alte parti vin in numar mare, invoca Lumina Sacra si toata lumea. Se bat tobele, apare o suita de multi preoti de la toate bisericile ortodoxe cu diaconi, cadelnite, steaguri religioase. La sosirea Patriarhului urmat de o multime de preoti si oficiali ai Ierusalimului se face liniste desavârsita.
Oamenii de ordine si politia asteapta in fata Sfântului Mormânt. Acolo se opreste si cortegiul. Patriarhul isi dezbraca odajdiile si ramâne cu capul descoperit si intr-o camasa alba cu mânecile largi. Este controlat cu atentie de politia orasului si de catre cei de alta confesiune decât crestina. Se verifica sigiliul care a fost pus pe usa de intrare a capelei Sfântului Mormânt formata din doua incaperi. Prima este “Capela Ingerului” iar a doua cea a “Sfântului Mormânt”. Dupa ce toti se conving ca Patriarhul nu ascunde nimic care ar putea provoca focul, acesta rupe sigiliul si insotit doar de un musulman intra mai intâi in Capela Ingerului in genunchi. Apoi se apropie de lespedea de piatra a Sfântului Mormânt. Pe piatra mormântului este pusa vata. Se roaga tot timpul. Insotitorul musulman se opreste in prima capela si din usa acesteia il urmareste tot timpul. Iata mai jos marturia Patriarhului Ierusalimului despre momentele pe care le petrece rugându-se:
“Intru in Mormânt si ingenunchez cu frica in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Ingenunchez in fata acestui loc unde El a inviat din mortI (…) Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Câteodata astept câteva minute, dar in mod obisnuit minunea se intâmpla imediat dupa ce am spus rugaciunea. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastruie, dar culoarea se poate schimba si poate lua multe nuante. Nu poate fi descrisa cu cuvinte omenesti.”
Mai departe Patriarhul spune ca aceasta lumina e diferita. Niciodata nu i-a ars barba. Are cu totul alta consistenta. ”La un moment dat Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita si pot aprinde lumânarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intâi Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Armene, apoi tuturor celor prezenti in Biserica”.
Românii au aflat despre Focul Sacru din cartea “Pe urmele Mântuitorului” scrisa de catre parintele Iosif Trifa, in urma unui pelerinaj numeros efectuat in 1925 de catre Patriarhia Româna. Mai târziu au mai fost numerosi preosi si crestini români care au adus marturie. Printre acestia este si prof. Ion Lazar care a scris cartea “Lumina din lumina”.
In 1974 parintele arhimandrid Cleopa Ilie de la Sihastria a fost la locurile sfinte si a dat marturie in “Pelerinul român” despre acest miracol. O alta marturie este cea a Pr.Prof Constantin Galeriu din anul 1993 in “Duhovnici români in dialog cu tinerii”.
Un alt martor care a stat in multimea din afara bisericii (curtea de la intrare la Golgota) relateaza:
“Am stat afara la 100 m de biserica intre oameni. Era prima data când eram acolo. Nu stiam cum si când vine Sfânta Lumina, când deodata pe la ora 12 s-a facut dintr-o data tacere si instinctiv m-am uitat la cer… se simtea ceva in aer acolo (parca timpul se opreste), atunci mi s-a parut ca cerul de deasupra bisericii fierbe cum fierbe apa in clocot si dinspre rasarit veneau niste valuri azurii care puteau fi niste nori, dar nu erau nori. Parca se terminau exact deasupra bisericii. Imediat dupa aceea, am auzit clopotele, strigatele de bucurie ale multimii si am vazut lumânarile care se aprindeau din mâna in mâna, de la unii la altii. Flacarile lumânarilor la inceput erau atinse cu mâna de catre oameni, le duceau peste fete si nimeni nu simtea ca-l arde.”
Ce am simtit si vazut eu? Dupa cum am scris mai sus, eram in interiorul catedralei intre multimea de acolo. Am vazut cum s-a adunat multimea cu bucurie si invocând permanent Lumina strigând mereu ”Sa vina Lumina”!… Va reamintesc ca toate candelele si lumânarile erau stinse. Nu mai era nici-o sursa de lumina decât cea de afara de la soare care venea prin marea cupola, prin ferestrele marii Bisericii. Apoi procesiunea venirii Patriarhului, controlul la care a fost supus, ruperea pecetilor si intrarea in Sfântul Mormânt. In momentul când Patriarhul a intrat s-a facut o liniste mormântala. Nu se mai auzea “nici musca” cum se spune. In acest timp toti se rugau in gând sa vina Lumina. Patriarhul se ruga la Sfântul Mormânt. Dupa o perioada de rugaciune, am vazut ca un fulger venit de sus din inalta cupola. Fulgerul l-am vazut parca desfacându-se in lumini, scântei in interior. Din Sfântul Mormânt patriarhul a iesit afara, având in ambele mâini manunchiuri de lumânari aprinse. Am mai vazut cum pe cele doua nise (gauri rotunde) care erau la Capela Ingerului ca si pe acolo s-a impartit lumina. Eram chiar lânga o nisa. Poate Patriarhul la inceput pe acolo si-a intins mâinile cu lumânarile in flacari. Multimea era in delir de bucurie. Strigau toti de multumire si atingeau cu mâinile flacarile, altii isi dadeau cu flacarile pe fata. Si eu am incercat tot asa. Flacarile nu ma ardeau. Aceasta a fost in primele momente. Ma gândeam ca la asemenea inghesuiala cu oameni aflati in picioare unul lipit de altul si fiecare cu un manunchi de 33 de lumânari in flacari s-ar putea sa ardem de vii acolo. Necredinta mea mi-a creat teama in asemenea imprejurari. Trebuia sa am mai mare incredere in puterea Domnului. Am iesit apoi cu totii afara din biserica. Eu am plecat de aici pe jos spre poarta Damasc iar de acolo am coborât spre valea Chedron (Cedrilor) trecând pe lânga poarta Irod si a Leilor, am trecut apoi in Gradina Ghetimani si pe o poteca am urcat pe Muntele Maslinilor la manastirea unde matusa mea Maica Natalia Acachia in chilia ei, ma astepta sa-i duc Sfânta Lumina pe care o tinea tot anul intr-un felinar cu candela sa nu se stinga. Când se termina festila aprindea o lumânare de la focul sacru pâna când pregatea candela si o aprindea din nou. Era inaintata in vârsta si-mi spunea ca atunci când era mai in putere nu lipsea in nici-un an de la procesiunea pentru primirea Sfintei Lumini. Ea a trait 102 ani si a slujit la schitul românesc de la Ierihon, pe malurile Iordanului si nu departe de varsarea acestuia in Marea Moarta. Din cauza deselor razboiae din zona, nu se mai putea locui la Schitul românesc si s-a retras pe Muntele Maslinilor la o manastire ortodoxa de maici.
In incheiere as dori sa amintesc faptul ca sunt si sceptici, critici plini de indoiala care dupa marturisirile unor ortodocsi de rit vechi, dupa jurnalele episcopului Porfirie (Uspenski-1804-1885) unii preoti din Jerusalim i-au spus ca ei stiau ca aprinderea e realizata acolo de catre Patriarh, etc.
S-a incercat in fiecare an de sute de ani sa se dezlege misterul. Toate controalele, supravegherea permanenta nu au dus la descoperirea vreunei fraude in acest sens. E un miracol. Eu cred ca e mare puterea lui Dumnezeu si sunt inca multe lucruri pe care nu le putem explica si pe care nu le putem nega din acest motiv. Rugaciunea colectiva impreuna cu Patriarhul reuseste sa aduca Sfânta Lumina. A ramas pâna in zilele noastre cea mai mare dintre toate minunile crestine.
In alt an si sotia mea Rodica a participat la toate slujbele religioase din Saptamâna Mare, oficiate la Biserica Invierii. A vazut momentul venirii Sfintei Lumini tot ca un fulger, iar multimea credinciosilor a scos un sunet colectiv de mirare, bucurie, extaz de nedescris. Si acum când povestim despre acele evenimente ne infioram. Maica Natalia Acachia ii spunea la Rodica ca daca nu vine Sfânta Lumina “Astia ne termina”. N-a indraznit sa o intrebe cine-s astia care ne termina. Presupunem ca necredinciosi.
Cine are ocazia si doreste sa participe in Sâmbata Mare la rugaciunile de la Biserica Invierii din Ierusalim sa mearga si sa se umple de bucurie sfânta.
